Andi Miron

Am decodificat mesajele PSDiste

Scena politică e un adevărat spectacol. Cu prilejul haosului din PSD, spectacolul a fost și mai spumos. S-au spus o grămadă de minciuni și de aberații. Știm ce au declarat, dar de fapt, altceva au gândit. De dragul amuzamentului, merită puse pe hârtie.



15 ianuarie
- Carmen Dan: „Dacă partidul îmi va cere (să demisionez), voi face asta."
- adevărata Carmen Dan: „Dacă șefu' îmi va cere să demisionez, o voi face."

15 ianuarie
- Gabriela Firea: „Să lăsăm luptele interne deoparte, să punem în aplicare totul pentru români şi pentru Bucureşti."
- adevărata Gabriela Firea: „Mi-am pregătit bine mesajul unionist, în timp ce-mi făceam unghiile aseară."

15 ianuarie
- Liviu Dragnea: „Au fost mai multe reproşuri. Concluzia generală a fost că nu se mai poate continua, pentru că e o stare conflictuală între partid şi Guvern, cât şi în interiorul Guvernului. Colegii s-au referit şi la ultimele apariţii TV."
- adevăratul Liviu Dragnea: „M-am gândit la asta de câteva zile, știam că o să mă întrebați. Bre, băieții ăștia nu trebuie să spună și să facă chiar ce vor ei, de capul lor. L-am trimis la colț pe Mihăiță, atâta tot. Dar hai gata, să trecem peste, că am o treabă mai târziu cu Viorica."

15 ianuarie
- Mihai Tudose: „Partidul a hotărât că este nevoie de un alt Guvern, cu un alt tip de abordare. Tot timpul este loc de mai bine. Eu nu am dorit să rup partidul. Domle', poate am și eu vina mea. Așa a hotărât partidul. Îmi asum tot. Eu îmi reproșez că nu am făcut mai mulți kilometri de autostradă, că nu am făcut mai multe spitale. Nu regret nimic. Acum, atmosfera este cea mai bună. Până acum a fost tensionată, că asta e... Merg la Palatul Victoria să-mi iau lucrurile de acolo, atâta tot."
- adevăratul Mihai Tudose: „Nu vreau să mă baricadez în Palatul Victoria ca Grindeanu, ca să-mi iau flegme de la colegi și de la cetățeni, că am băgat țara în criză. Am vrut să o ard cu boașele mai mari ca ale lui Dragnea. Aia e, băieți. În viață nu poți să le faci pe toate. Singura Victoria cu care-ți permiți să ai boașele mari e cea pe care o ai acasă. Altfel, te trezești cu ele vinete în CEx. Hai ciao, că fug la Palat să-mi strâng alifiile!"

16 ianuarie
- Liviu Dragnea. Întrebat ce proiecte o recomandă pe Viorica Dăncilă să fie premierul României, a declarat „Viorica Dăncilă este europarlamentar din ianuarie 2009, este o femeie civilizată, deosebit de comunicativă și are o relație bună cu oficiali din Comisia Europeană”.
- adevăratul Liviu Dragnea. „Bă, nu știu ce să zic. O dau pe aia cu comunicarea, că se potrivește de fiecare dată când n-am habar ce să spun. A mers bine și după ce i-am dat șutul lui Mihăiță. Comunicarea, dom'le, comunicarea!!! Cu Viorica comunic bine, e fată ascultătoare."

16 ianuarie
- VIorica Dăncilă. Întrebată ce o recomandă pentru preluarea funcției de premier, a declarat „Colegii și președintele partidului au făcut declarații în acest sens."
- adevărata Viorica Dăncilă: „Habar n-am, sper că au zis ăștia ceva."


Cifre care explică mizeria din PSD

Scurt și la obiect, avem câteva cifre care explică foarte bine degringolada din PSD, cine și cât de tare dă cu pumnul în masă și cât de obedienți, neimplicați ori cât de parșivi sunt membrii Comitetului Executiv Național al PSD.

3 poziții puternice ale premierului Mihai Tudose

Oamenii, cu sprijinul mass-media au avut grijă să-i catalogheze pe foștii premieri. În istoria recentă, România a avut de la „premierul-marionetă" și „premierul-securist", până la „premierul-fantomă".

Mihai Tudose este premierul caracterizat de atributele: tăios, ironic, demn și uman. Nu știu în ce măsură artibutele enumerate îl reflectă adevăratul Tudose, însă până acum, cele menționate cred că reușesc cel mai bine să contureze imaginea publică a premierului. Acestea reies în primul rând din ceea ce comunică, prin mesajele pe care le transmite în cadrul conferințelor de presă, în cadrul ședințelor de guvern, în diverse apariții în emisiuni TV. E meritul său și al consilierilor - foarte bun PR-ul lui Mihai Tudose și în social media.

Antirasiști, la culcare!

S-au trezit peste noapte toți antirasiștii, măi să fie! Fotografia încărcată pe site-ul H&M, cu puștiul de culoare îmbrăcat într-un hanorac inscripționat cu „The Coolest Monkey In The Jungle" a stârnit un puternic val de antipatie îndreptat către marele retailer. Au apărut multe acuzații de rasism și luări de poziție ale persoanelor publice de toate culorile curcubeului. 

Mai mult, în cadrul aceleiași colecții, H&M a publicat o fotografie cu un băiețel care purta un hanorac inscripționat cu „Survival Expert", ceea ce a agitat și mai tare comunitatea afro-americană, luptătorii pentru drepturilor omului și mulți alți alți indivizi.


Unii au luat mult prea în serios această greșeală a celor de la H&M. Da, retailer-ul a făcut o greșeală. Nu aveau voie să o facă. Trebuiau penalizați de oameni, dar până la un punct. Să proliferezi prea mult de la ideea că-s niște mari rasiști, că vei boicota magazinul, înseamnă că ori ești de la un brand concurent, ori ești prost. Bineînțeles, factorul emoțional a contat mai mult decât rațiunea pentru multe persoane publice, care au reacționat pe acest subiect. The Weeknd a întrerupt colaborarea cu H&M, iar fotbaliștii Romelu Lukaku, Kevin Prince Boateng și baschetbalistul LeBron James au avut de asemenea reacții în social media. 

Ideea e simplă pe acest subiect. Au greșit, e OK să-i arătăm cu degetul și să râdem de gafa lor. Și-au asumat greșeala, și-au cerut scuze. Dar gata, fără smiorcăieli. 

H&M cred că și-a învățat lecția. Atunci când te numești H&M sau când ești orice alt gigant, producător de haine, suc, mici sau bere, trebuie să gândești fiecare mișcare de mai multe ori înainte. Chiar dacă nu ești rău intenționat, pentru că ochi critici și nebuni sunt peste tot.

Lumea va continua să cumpere de la ei, dar până la următoarea campanie de corectare a imaginii publice sau cine știe, până la următoarea gafă, oamenii vor rămâne în minte cu puștiul în hanorac verde.

„Bărbații nu mai știu să administreze relația cu o femeie”. Interviu cu Cezar Ionașcu, consilier de imagine (Partea a II-a)

Așa cum v-am promis, am revenit cu partea a II-a a interviului cu Cezar Ionașcu, consilier de imagine. Cezar Ionașcu are peste 15 ani de studiu în domeniu și peste 1000 de bărbați care au apelat la serviciile sale. Cariera de trainer și-a început-o livrând cursuri de stil și ținută masculină, extinzând mai apoi gama de servicii la audit vestimentar. De asemenea, este autor de mai multe cursuri de atitudine în business, iar începând cu anul 2009, a livrat audienței singurul compendiu de vestimentație și atitudine masculină la nivel local, „Domni de România”. Cezar Ionașcu a pus umărul la conceperea și lansarea Consiglieri în România, unul dintre cele mai de prestigiu brand-uri masculine.

În prima parte - care poate fi citită aici, ne-am concentrat în linii mari pe subiecte precum trend-urile, culisele profesiei de consultant de imagine și începusem să discutăm despre fenomenul de efeminare a bărbatului contemporan. În continuare, discutăm în detaliu despre acest fenomen, despre valorile după care se ghidează tânăra generație, dar și despre masculinitate și feminitate în adevăratul sens al cuvântului.




Andi Miron: Există o tendință de efeminare a bărbatului în societate, destul de vizibilă. Cum credeți că a apărut, în ce context? Cum o explicați?

Cezar Ionașcu: S-a dat liber la ea, nu a cenzurat-o nimeni. S-au luat unii după alții, după „frumușeii plecați la studii la Paris”, cum era în perioada pașoptistă și au venit ei cu niște idei și au început să le împrăștie pe aici. Da, dar una e Parisul, multiculturalitate la modul propriu, istorie (Chanel, Lagerfeld ș.a.) sau Germania sau Anglia, nu poți compara. Le-am și spus, unii se comportă ca niște femei, ceilalți pledează dandy. Sunt de acord cu orice mișcare culturală, nu mă opun, dar eu dacă fac o poză acestui individ, ce are pe fundal? Shaormeria Dristor? Lacul Tei? Berceni? Mie-mi trebuie un fundal pentru personaj, ca să fie povestea completă. Altfel, e o fractură vizuală. Asta e una... Doi, văd că au început să-și facă poze la panouri publice, panourile unor evenimente sociale. Păi da, dar copilul meu, care nu are discernământ până la 14 ani sau are discernământ prezumat, asimilează de bun. Un copil de 15 ani se uită pe canalele publice, pe Facebook și dacă cineva și-a făcut poză la panou, subliminalul lui asociază ideea de poză la panou cu un reprezentant, cu normalitate, cu exemplu public și-mi găsesc copilul îmbrăcat în pantaloni roz, mulați. Nu e de vină copilul. Și ce să fac? Mă duc la sursă și-i dau foc, la modul propriu. Cum? Prin cenzură, prin igienizare, prin luare de poziție, pentru că văd că nimeni nu a luat poziție. Toată lumea îi aplaudă, toată lumea le dă crezare. Mi s-a replicat că am ceva cu homosexualii. Eu sunt o persoană foarte deschisă. I-am studiat și pe Tom Ford, un homosexual de geniu și pe Valentino Garavani și pe prietenul lui, Giancarlo Giammetti, un cuplu de homosexuali care a vândut tot brand-ul Valentino cu 700 de milioane de dolari. Da, dar toată viața lor, oamenii ăștia s-au îmbrăcat în public în bărbat, nu în femeie. Eu am prieteni homosexuali. Sunt arhitecți, sunt doctori, sunt persoane publice, nu am nici cea mai mică problemă. Eu am o problemă cu emascularea, deci cu bărbatul tăiat din rădăcină.


A.M.: Bine, există o tendință de inversare a rolurilor în societate. Și femeile tind să devină bărbați.

C.I.: Mult mai masculine, da, pentru că bărbații nu mai știu să se dea la ele, nu mai știu să administreze relația cu o femeie. Eu tare-ți spun, că mulți dintre copiii ăștia pică în partea cealaltă tocmai pentru că nu au parte de femeie, că nu știu să-și facă rost de o femeie. Cea mai frumoasă din clasă, din anul universitar, tânjește după unul de 40 de ani și se strică o balanță. Și rămân cele mai puțin frumoase și nu le vrei la 20 de ani pe alea urâte. Le vrei pe toate alea frumoase. Și cumva toate alea frumoase au înțeles cumva că frumusețea lor se vinde pe bani. Așa au înțeles ele românește, ceea ce a inversat polaritatea. Pentru că nu și-o poate apropria, bărbatul a devenit impotent, social vorbind.

A.M.: Aici contribuie într-o mare măsură și modelele promovate în societate, dar și educația de acasă.

C.I.: Se vrea din tot dinadinsul, cu adresă din afară cred eu, să fim din ce în ce mai needucați, din ce în ce mai nespălați, din ce în ce mai gay, din ce în ce mai împotriva legilor firii, din ce în ce mai anticreștini. Se scobește la rădăcina noastră tacit, nici nu simțim. O să ajungem la un moment dat într-un punct de fractură. O să-l observe generația ta peste 10 ani, pentru că eu stau și vă privesc, mă duc în locurile publice și mă uit la oameni. 



A.M.: Și ce observați?

C.I.: Multă derivă. Nu exagerez. Nu sunt la vârsta la care să dau sfaturi, nu-s Pleșu, nu-s Liiceanu, dar e derivă mare de tot. N-au Dumnezeu, nu mai au Dumnezeu, ceea ce e foarte nasol. Unul care se întoarce pe calea cea dreaptă după o greșeală urâtă e mult mai valoros decât unul care se roagă în fiecare zi. Băieții ăștia nu se întorc, nu au mamă, nu au tată. Numărul doi, sunt foarte violenți în limbaj, în comportament, semn al slăbiciunii dinăuntru. Sunt foarte slabi. Apoi, nu au bani. Ei vorbesc despre bani, dar nu au bani. E o generație fără bani, nu au cash în buzunar. Și semnul e foarte vizibil. Unde? Prin simpla prezență a consumului de fake-uri pe ei. Gucci și Versace ar lua foc dacă ar vedea ce e în România la consum de fake. Vorbesc de vârsta 15-25. Îi văd, asta e generația de azi. Deci a nu avea Dumnezeu, a nu avea mamă și tată, la modul expresiei, a nu avea drive, a nu avea Nordul cu tine, a nu avea bani este foarte nasol. Și nu la modul că nu ar putea să aibă bani. Pot să aibă toți banii din lume, suntem în plină eră a abundenței, avem de toate, aveți de toate, uită-te împrejur. În primul rând există pace – deci nu e război, avem mâncare, avem acoperiș, avem perspective, avem mașina electrică – deci nu mai avem nevoie carburanți, nu trebuie să mai facem războaie pentru carburanți, avem soare, apă... Nu sunt filozoful de serviciu, acestea sunt fapte, sunt în fața noastră. 

A.M.: Deci avem tot confortul...

C.I.: Tot, ideea e să stai drept și să te orientezi un pic.

A.M.: Bun, cum poate învăța un tânăr de 18 ani să se îmbrace corect, masculin, ținând cont de faptul că există atâtea modele și atât de multe surse de informare?

C.I.: Să structureze tot ceea ce adună, aplicat la propria persoană. Ce înseamnă asta? Înseamnă o analiză personală, alături de un specialist cum sunt eu. Am fost pe post de mentor pentru mulți adolescenți. Le-am îmbrăcat părinții mai întâi, le-a plăcut părinților de mine și și-au trimis copiii la cabinetul meu. Și au primit examene, examene de viață. Începem cu examene de viață: „Fără bani în buzunar, cum avem parte de orgasme până dimineață? E sâmbătă seara, nu avem bani în buzunar, ce facem? Că toată lumea știe cu bani... Șmecheria e să faci fără bani; iscăm un scandal în Centrul Vechi, pe stradă. Ne descurcăm sau nu? Hai să rezolvăm conflictul din vorbe sau hai să-l rezolvăm cu pumnul. Ține tot de bărbăție.; hai să facem comerț, e tot o chestiune a bărbatului. Vindem hidrocentrale? Nu, trebuie să faci niște pași până acolo. Mergem în târgul Vitan și vedem dacă putem printre toți țiganii de acolo să vindem un telefon. Putem?”. Sunt foarte mulți factori care pot fi întâmpinați acolo: alții care sunt vechi în piață, trebuie să-ți iei informația despre preț, să găsești clientul, să-l convingi și să pleci și cu bani la tine. „Hai să facem curse de mașini, hai în offroad, hai la nămol, hai la vânătoare de mistreți, hai la pescuit! Hai să trecem Siretul înot!” Până la Sadoveanu, Liiceanu, Pleșu, Țuțea, filozofii… Chestii practice. „Hai cu mine la antrenamente paramilitare, hai să înveți să tragi cu arma!”. De ce s-a uitat de toate aceste lucruri bărbătești? Pentru că în momentul în care vine ceva urât, bărbatul are asta în softul lui – trebuie să salvezi lumea, lumea din împrejurul tău, de aceea ești bărbat. Pe stare de pace, totul pare funcțional. Nebunii au salvat lumea mereu, tâlharii, hoții, nu oamenii normali. Oamenii normali au început să plângă. Noi uităm. Coardele astea interne s-au subțiat foarte mult, noi trebuie să fim rough and tough de fapt. Nimeni nu mai educă chestiile astea. „Hai cu mine la evenimente, hai să vedem cum socializăm la evenimente. Ce e domnul? Escroc. Domnul ce e? Șeful corporației.” Pentru fiecare vorbim limba lui, se cheamă empatie. Cea mai bună formă de viață a unui bărbat nu este starea de succes, e starea de „fără frică”. Deci tot ce trebuie să faci în lumea asta e să te antrenezi să nu-ți fie frică, nu pentru succes. Succesul odată atins, te face plictisitor. Tu fă-ți treaba în fiecare zi, cel mai bine dintre toți, mâine și mai bine, fără să te gândești la succes. Tu doar fă-o! Succesul oricum vine, dar faptul că tu îți faci treaba cel mai bine, că faci cele mai multe flotări, că citești cele mai multe cărți, că te întărești mental cel mai tare, te transformă în singurul bărbat fără frică dintre toți pe cei pe care-I cunoști. Și ieși campion, invariabil. 



A.M.: Ce face diferența dintre un băiat și un bărbat?

C.I.: Cămașa. Una e să-ți arunci pe cap un tricou din bumbac și alta e să știi să calci o cămașă. De acolo începe îngrijirea de sine. Un băiat nu se îngrijește de el, nu-l interesează, e crud. Face un duș, aruncă o pereche de jeansi, tricou, bocanci și așa mai departe. Cămașa începe să facă diferențele sociale. E semnul că eu am avut timp să mi-o calc, am avut timp să-mi lăcuiesc pantofii, să mi-i curăț, să-mi pun un sacou, versus tu, care nu ai avut timp. Bărbații în tricou și blugi sunt subalterni. A, că mi se dau exemple de Steve Jobs, acolo s-a trecut de linie… Ca să câștigi suprafețe pe lumea asta, ar trebui să respecți niște norme, pentru că ceea ce vinzi tu, indiferent de domeniul de activitate este încrederea. Eu vând încredere și ca să o vând, pot să o fac doar la cămașă.

A.M.: Bun și atunci ce spunem despre cei din industria de publicitate, care lucrează în jeans și tricou de bumbac?

C.I.: Ei execută niște contracte încheiate de către niște băieți în cămașă, ia-o pe asta! 



A.M.: În România, în ce măsură contează „a părea” și în ce măsură contează „a fi”?

C.I.: România e țara lui „a părea”. 80 la sută contează „a părea” și 20 la sută „a fi”. Sunt de fapt cei doi piloni pe care se statutează corporațiile transnaționale. 

A.M.: Care sunt principalele valori după care vă ghidați dumneavoastră?

C.I.: Dacă m-aș ghida după valorile în care am crescut, astăzi aș fi un om mort. Mort de foame, mort social, nerecunoscut public. Ce ni s-a redat acum 50 de ani numai contează. Firește, există valori eterne. Una dintre ele este justețea, deci a fi just. Ce dai, aia primești. Un alt principiu și valoare după care mă ghidez este „a oferi” înainte de „a cere”. O generație întreagă a voastră vrea bani. Fără să știe să-i facă și mai mult de atât, fără să știe că a primi bani de la lume presupune în primul rând foarte mulți ani „a da bani la lume”, sub formă de ce ai la purtător. Iar dacă banii sunt o resursă, ei se produc din resurse. Creierul este o resursă, de acolo îi produci. După ce valori mă mai ghidez... După cele care țin de credință. Că dacă nu avem și nu ai un Dumnezeu, nu contează ce nume are... Deci dacă nu recunoști că există o stare superioară ție ca persoană și calci în picioare tot, există o echivalență a condițiilor, zisă de Faraday și de către alți fizicieni, „nimic nu se pierde, totul se transformă”. Cred în credință, în credința lucrului personal, bine făcut în fiecare zi sau în fiecare zi mai bine. Ăla e un principiu și o valoare intrinsecă. 



A.M.: Ce înseamnă pentru dumneavoastră o Femeie de 10?

C.I.: O întrebare dificilă asta... O Femeie de 10 e o femeie pe care aș încadra-o în cele mai simple explicații. Războaiele s-au iscat din cauza femeilor. De la Elena din Troia și era să mai zic o altă Elena. Creierul unui bărbat este împărțit în niște cutiuțe foarte bine determinate: mâncare, somn, sport, femeie și o mare cutiuță care se numește „nimic”, aia care o enervează cel mai tare pe femeie. „La ce te gândești?”. „La nimic”. „Nu există așa ceva!”. „Ba da, există!” Mintea unei femei e o încleștare acerbă de circuite imense, fără număr, la infinit. Să nu te pui cumva vreodată să explici femeia, că o iei razna, ca bărbat! Va avea întotdeauna resorturi atât de adânci, că nu vei putea să stai în picioare în fața ei. Dar explicația e una foarte simplă, o dau din două perspective. Atunci când nu știu să explic despre femei și nu știu să răspund la întrebarea „ce e o Femeie de 10”, există povestea peșterii. Eu sunt construit ca bărbat să ies din peșteră când răsare soarele, să mă duc la vânătoare și până seara să vin cu un mistreț sau cu o căprioară pe umăr, așa sunt construit. Picioare mai lungi, bazin mai înalt, spate lat, deltoizii pronunțați și brațele – bicepsul și tricepsul trag cu arma sau de arc, ca să pot ținti. Capul mi-e deasupra trupului, ca să văd. Cât timp sunt eu plecat din peșteră, femeia are trei atribuții: să nu plângă copilul, să nu se stingă focul și să nu intre nimeni în lipsa mea în peșteră, atât trebuie să facă. Și dacă nu știu nici explicația asta, că pare complicată, după cavalerii templieri a rămas o reprezentare a masculinului și femininului, cu rădăcini în Mesopotamia. Cele două cerculețe, una cu săgeata către cer, care e bărbatul, explicație absolut logică a faptului că noi tindem către celest, către universal, noi creem lumea, noi o apărăm și reprezentarea femeii, care inițial era un cerc cu o linie la pământ. Între timp a mai apărut o liniuță, e un cerc cu o cruce inversă. A doua liniuță ești tu, bărbatul, care ai datoria imensă să o oprești, tu cenzurezi femeia. Și dacă femeia te ascultă, aceea e o femeie de 10. Pentru că o femeie de 10 face parte dintr-un cerc complet în care sexualitatea ei și puterea de a fi mamă te ridică și tu te întorci cu ceea ce te-a ridicat ea, aduci înapoi acasă. E un cerc. Nu faci chestia asta, nu se întâmplă nimic bun, bărbații devin femei și femeile devin bărbați. Femeile încep să se premieze singure, bărbații își caută putere în alți bărbați și astfel, se sparge cercul. Și sofiștii au preluat chestia asta, Aristotel, Platon, au explicat așa. Deci femeia îți dă sexualitate și putere. Și după ce-ți dă ea acea putere tu crești, te duci în lume, aduni victorii, iei premiile, le aduci acasă, o premiezi pe ea material inclusiv și în continuare, îți dă sexualitate și putere. Acesta este cercul firesc. Orice alt cerc nu e de pe lumea asta, e împotriva legilor firii. Și femeia de 10 este cea din descrierea de adineauri. Doar aia, restul sunt glume. 

A.M.: Aveți o abordare clasică.

C.I.: Sănătoasă la cap spun eu și conform legilor firii.

A.M.: Perfect de acord.



___

Pentru consultanță de imagine, pe Cezar Ionașcu îl găsiți pe www.ImageAcademy.ro.

Interviu publicat și pe Femeide10.ro, aici.

„Moda, o mare păcăleală”. Interviu cu Cezar Ionașcu, consilier de imagine (Partea I)

Obișnuiesc să realizez interviuri cu oameni care au sau care vor avea curând mai mult decât un cuvânt de spus în domeniul în care activează, oameni care transmit plus-valoare.

Astăzi vă prezint un interviu cu Cezar Ionașcu, consilier de imagine la Image Academy, un consilier de imagine care nu se ocupă doar de haine. Se ocupă de „un tot”, de educație de stil mai bine spus, care cuprinde atât vestimentația, cât și atitudinea masculină. Este un fel de arhitect responsabil de clădirea imaginii a peste 1000 de bărbați, printre care și persoane publice, mulți dintre ei vârfuri în domeniile pe care le reprezintă.

Ceea ce am apreciat și a reprezentat unul dintre motivele principale pentru care l-am contactat pe Cezar Ionașcu pentru realizarea acestui interviu este faptul că reprezintă un promotor al masculinității. Un promotor al valorilor autentice masculine, în contextul fenomenului de efeminare a bărbatului modern. Deși activează în industria de fashion, Cezar Ionașcu nu se ferește să aibă luări de poziție ferme în ceea ce privește acest fenomen.

Interviul cu Cezar Ionașcu este împărțit în două, un interviu în care am discutat despre stilul masculin, despre femei, miturile industriei de fashion, valorile promovate în societatea românească, despre tânăra generație a României și despre culisele profesiei de consultant de imagine. 


Andi Miron: Sunteți consultant de imagine, învățați bărbații cum să se îmbrace. Considerați că haina îl face pe om? 

Cezar Ionașcu: Absolut. Noi vrem să părem, cu toții și așa ne manifestăm și la nivel social și la nivel economic și la nivel intercultural, deși nu recunoaștem. E foarte greu să recunoască omul de rând ceea ce spun eu aici, dar toți suntem niște suprafețe și nu e neapărat o culpă a cuiva sau vina cuiva, așa se desfășoară viața în România, cu o dinamică extremă, e un nou vest sălbatic, în care cuceririle se fac pe aparențe și pe suprafețe și nimeni nu consumă insight-ul, nimeni nu consumă profunzimea. De aceea, ceea ce fac eu vine ca un adjuvant la toți cei care vor să se ridice și să fie de succes la nivel local. Că se cheamă muncitor, strungar, medic, avocat, antreprenor, judecător, politician sau om de rând ori liber profesionist, tot ce fac e să-i potențez valorile lui imagistice, deci să-l torn în cea mai bună variantă în care el s-ar putea afla vreodată în viață. Sunt și eu la rândul meu un două mâini și un cap pe umeri care vrea să facă treaba pe care o face din ce în ce mai bine în fiecare zi. Asta e tot. Firește, nu e vorba doar despre haine... E vorba de mult mai multe, pentru că am aflat și eu în răstimpul ăsta de 16 ani de când studiez ceea ce aplic astăzi și de cam 10 ani de practică... nu e o laudă, e un merit, mi-l asum. Știu ce vorbesc, peste 1000 de bărbați îmbrăcați unu la unu, cu rezultate benefice pentru viața lor. Pentru toți aceștia nu e vorba doar despre haine, nu livrez doar ținute bărbaților, ci un pachet complet. Îi fac să uite sau să scape de burtă, să meargă mai drepți, să-și iubească mai bine și mai sănătos femeia și familia, la urma urmei să facă ce le e dat să facă pe lumea asta, să facă din ce în ce mai bine. Și pentru asta au nevoie de o carcasă. 

De ce fac chestia asta? Am realizat în multă vreme ce-i drept, că noi n-avem puterea să schimbăm noi dinăuntru, așa cum zic vorbitorii ăștia pe scenă. E un eufemism, o minciună totală la nivelul omului care se urcă pe scenă și vorbește celorlalți, de obicei mai mediocri decât el. Că „schimbarea se află în voi” și e adevărat, dar de la „a auzi” până la a face acțiunea este un pas monstruos pentru omul de rând și de aceea am considerat că rezultanta acțiunilor lor e de fapt o mare masă de depresivi. E una să nu știi ce e frumos pe lume și mori fericit, dar una e să afli ce e frumos pe lume, să vrei și să-l atingi și să nu poți – că nu poți și să mori îngropat de viu. Am inventat altă variantă mult mai sănătoasă la cap. Schimbarea din afară, înăuntru. Odată ce corpul ne devine mai flexibil, ne facem exercițiile zi de zi – nu tras de fiare sau împins corpul la extreme. Flexibilitate. Flexibilitatea care dă flexibilitate minții. Nu-s filozof, sunt chestii aplicate pe corpul meu. Odată ce nu citim doar cărți motivaționale, ci beletristică pur și simplu, ne dezvoltăm creierul și deodată lecitina devine bombastică. Odată ce facem lucrul pe care-l facem și pentru care am fost meniți cel mai bine să-l facem fără să ne gândim la succes, atenție! Toate astea ar trebui să se regăsească la bărbatul modern și sunt bucăți pe care ei le ignoră. Eu susțin că rețeta e personală, nu ți-o dă nimeni din afară. Dar te ghidezi după unul și altul. Te ghidezi după Cezar Ionașcu, după alți prieteni de-ai mei sau oameni care chiar au capacitatea, capabilitatea de a fi mentori, dar nu trebuie să te torni în persoana lor. Cea mai bună formă de viață e cea mai bună variantă a ta.

A. M. : Deci cel mai bine este să iei informații și dintr-o parte și din alta, iar apoi să le adaptezi pe persoana ta.

C. I. : Exact. Și atunci va ieși rețeta ta personală care e cea mai câștigătoare. Nimeni nu ți-o poate lua, tu ai trecut prin ele, sunt ale tale. Când mă urc pe scenă, când țin seminarii sau conferințe pe tema dată, eu vorbesc despre viața mea, nu despre cărțile altora, așa cum fac marea majoritate. Eu le spun... Trebuie să știm să ne îmbrăcăm bine ca să știm să ne vindem bine, la un preț corect. Asta e tot, cam asta e ceea ce fac.

A. M. : Ce fel de oameni vă pășesc pragul la Image Academy?

C. I. : Toți. Toți bărbații... De la 17-18 ani, primul bal de absolvire, în care junele încearcă să o impresioneze pe domnița de lângă, într-un echilibru care s-a spart. Pentru că cele de 20, frumoasele noastre românce de 20 de ani – între 17 și 25 de ani, preferă bărbații de 40, ca mine. Toată lumea e pudibondă și se ascunde după adevăruri, dar e un adevăr. Și băieții de 20, de 22, de 25 ca tine, rămân fără fetele astea tinere și frumoase.

A. M. : Eu am una de 22, nu îmi fac griji.

C. I. : Mă rog, e o excepție. Cele care într-adevăr frumoase și conștientizează frumusețea, pentru că folosesc niște exemple externe lor, care sunt afișate pe sticlă în fiecare zi, aleg altceva la un bărbat decât valențele lui. Și-i preferă pe cei de 40 și se strică o balanță.
Aceștia sunt primii mei clienți să spunem, ca tipologie... Pe partea cealaltă, ca să merg în metrica anilor, metrica vârstei, se termină undeva pe la 68 de ani, divorțat după vreo 30 de ani: „Salut Cezar, sunt îndrăgostit. Are cu 30 de ani mai puțin decât mine, fă-mă să arăt tânăr!” Asta în metrica vârstei. În metrica orizontalității, a volumetriei, de la 1.58 înălțime și 52 de kilograme, profesor la ASE, un tip la 40 de ani, până la un IT-st la 1.78, 29 de ani și 163 de kilograme. Aici putem face o coroborare de factori. Fiecare client e diferit, vine cu nevoile lui, e ca la doctor.

A. M. : Deci fiecare cu propria poveste...

C. I. : Da. Cei normali, cei care sunt atletici se duc la magazin, își iau haine intuitiv sau instinctiv și găsesc niște variante. La mine sunt rețetare particulare, pentru că vitrina nu-ți dă busola, ci probleme. „A, nu ești la modă? Nu arăți bine? Nu ești în formă? Nu ești frumușel, ești urâțel, ai burtă, ai chelie… Și-i învață pe oameni mai degrabă să nu se accepte decât să se accepte și să se îmbrobodească, să se învelească în haine, nu să se îmbrace în haine. E o filozofie pe care am dezvoltat-o în mulți ani și cu mulți bărbați. 


A. M. : Ce persoane publice ați consiliat până acum și care a fost cel mai dificil client? Dacă ați avut un client mai dificil...

C. I. : Ca să încep cu sfârșitul, cei mai dificili clienți sunt cei foarte cunoscători și cei foarte necunoscători. Întotdeauna capetele de segment sunt cei mai dificili clienți. Transformând tot ceea ce înseamnă imagine în știință exactă... Mă folosesc de matematică, fizică și chimie, la modul propriu: geometrie plană, geometrie în spațiu, Omul Vitruvian al lui da Vinci, ca reprezentare, le explic oamenilor ce înseamnă trenul inferior, două treimi, trenul superior, o treime, ce înseamnă proporțiile, deci estetica, ce înseamnă rația de aur – 1.61, ce înseamnă șirul lui Fibonacci, ce înseamnă viteza luminii – 300.000 de km/secundă și aici intrăm în optica din fizică, pe care o folosesc în munca mea zi de zi, ce e sfera, ce e triunghiul, ce e bărbatul 360 de grade și mai ales cine e Mendeleev – stăpânul tabelului elementelor, din care desprindem unele dintre materiile prime care ne sunt cele mai apropiate de piele. Nimeni nu explică așa. Repet, nu mă laud, dar nimeni nu a structurat așa știința despre ceea ce purtăm. Știința despre ceea ce purtăm în mod eronat se numește modă. E o falsitate, e o pungă cu fum. În valoare de 14 trilioane de dolari anual. Asta înseamnă moda worldwide. Dar eu știu tot din fizică, ca să conchid... Ca să existe materie, trebuie să existe doi vectori, de opusă direcție și egală intensitate. Deci dacă cineva îmi spune impersonal „se poartă”, îmi anulează materia. Trebuie să existe un vector care trebuie să îl contrazică. Și am început să contrazic un vector care contrazice moda și care se numește matrice vestimentară. Fiecare de fapt avem o matrice bazată pe trei chestii: nevoie – de ce te îmbraci (pentru un cod vestimentar, pentru o femeie, pentru bani sau putere), antropometria – datele tale metrice și cromatic – tot ceea ce rămâne la vedere când ne îmbrăcăm sunt palmele și capul și asta e rețeta mea pentru fiecare în parte, pe care o dezvolt secvențial. Dar moda, pe care am studiat-o mulți ani ca s-o combat, e o pungă cu fum. 

Persoanele publice tind să consume brand. Am văzut asta recurent și e deranjant, pentru că le devalizează bugetele. Persoanele publice par persoane bănoase. Nu sunt. Sunt persoane normale, doar că au o doză de notorietate mai mare. Noi asemănăm celebritatea cu avuția. Nu e așa, nu e nici pe departe așa, decât în rare cazuri în România sau doar în afara României. Ce persoane publice mi-au trecut prin mână... Vorbesc despre cei apropiați. Uite, Ilie Năstase de exemplu, un om pe care îl stimez foarte tare și care știe meseria hainelor și școală a făcut în lume, nu la vreo adresă anume...

A. M. : Și cu toate acestea, a venit la dumneavoastră să-l consiliați.

C. I. : A venit la mine să purtăm discuții, nu o numesc consiliere. Din discuțiile respective, oamenii înțeleg că e mai bine așa, cum zic eu, asta e tot. Deci eu nu le spun „fă asta sau asta”, eu le sugerez, eu sunt busola, ei sunt decizionalul. Întotdeauna clientul e factorul decizional, eu sunt busola, doar că busola asta cam arată Nordul conform cu ceea ce știu.

Altul, Ciprian Marica, un tip foarte educat și pe care-l stimez foarte tare și pe care pot să-l numesc amicul, prietenul meu. La fel, am lucrat la proiecte cu el, care țin de imaginea lui, pentru că trebuia să apară în anumite cadre, în cadrul fundației lui, la anumite evenimente.

Horia Brenciu, Ștefan Bănică Junior, Flick, Răzvan Popescu, o serie... Am avut discuțiile mele cu Dan Negru. Am trecut totuși prin patru campanii politice. Am îmbrăcat politicieni pe care nu pot să-i numesc, dintre care unii au fost chiar victorioși, au tras doza necesară de voturi ca să fie demnitari. Am îmbrăcat șefi de secții de chirurgie, doctori, medici celebri, avocați. Iarăși, nu o să le dau numele, că nu e frumos. Am dat nume de persoane publice. Sunt o serie destul de mare, ca să zic așa. Destul de mulți mi-au trecut în mână. Sunt imun, atenție! Nu fac rabat la munca mea vizavi de cine e în fața mea, toți sunt egali, fiecare e un dosar. Vorba avocatului Stoica în facultate, că am terminat dreptul... „Băieți, ca să fiți valoroși, încercați să depersonalizați dosarul! În momentul în care puneți suflet, sigur veți pierde cauza.” Și așa e, încerc să-l ascult și astăzi pe maestrul Stoica.

A. M. : Care a fost sau care este în continuare cea mai mare provocare pe care o întâmpinați în meseria dumneavoastră?

C. I. : Două, din două unghiuri diferite. Una este reticența românească. Noi suntem recunoscuți și la nivel mare pentru „Nu” înainte de „Da”. Spunem „Nu” fără să punem ceva în loc...

A. M. : Deci cu schimbarea e mai greu...

C. I. : Da, e mai greu, dar nu e imposibil. Și acolo am o luptă în fiecare zi. Examenele grele în care m-am specializat, pentru care îmi iau diplomă de fiecare dată sunt examenele cu oamenii grași, cu oamenii supraponderali, care nu-și găsesc haine nicăieri... Nu vreau să zic rău, decât la Cezar. Dar nu haine neapărat, ci soluții. Sunt corpuri omenești care au fost scăpate de sub control, eu așa le zic, pentru că au o mie de motive. Și nu știu cum se face că toți cei care trec pe aici nu numai că și-au luat hainele de care au nevoie, în sistem de urgență, mai ales cei grași, dar îi pun cumva să și slăbească. Îi iau la antrenamente, le dau programe de nutriție de la prietenii mei care sunt specializați în nutriție. Le-am făcut un grup așa, în oraș, mai underground, low profile. Am doi prieteni care cu asta se ocupă. Sunt persoane trecute de 40. Cel cu care mă antrenez, Adrian Schuller, un mare campion în crossfit în România, are 50 de ani. Prefer oameni cu mintea la ei sau oameni de tagma asta, între 35 și 55, ca să fim acel grup care poate să emită o părere consistentă – “mănâncă asta, îmbracă asta, poartă-te așa.” Trebuie să ai o vârstă, mulți nu înțeleg... Trebuie să ai centură neagră în ceea ce spui, cu mulți dani. Nu poți să ai centură galbenă și să ții lecții, că n-ai voie, e chestie de coerență socială. Mulți cu centură galbenă se urcă pe scenă în continuare. Văd la 24, 28 de ani ținând lecții financiare, de viață. Nu pot decât să râd.

A. M. : Relații...

C. I. : Relații nu mai spun... Nu desfid chestia asta. S-ar putea ca generația voastră, cea tânără, să fie una eminamente salvatoare, dar nu simt chestia asta, îi ascult, îi văd. 


A. M. : Bine, fiecare generație speră că următoarea generație va fi salvatoare și tot așa.

C. I. : Și eu zic la fel.

A. M. : Dar nici nu cred că vârsta nu reprezintă neapărat un indice al maturității. Există și persoane de 40 de ani care gândesc la fel ca la 15 ani de exemplu.


C I. : De acord, dar doza lor e mult mai mică decât în rândul celor de 20. Adică știu că cei între 35 și 55, mai ales că cei care au expertiză și pregătire pot să exprime mai bine, mai sănătos o părere. Nu mai zic de cei de 60... Eu cred în chestia asta. Timpul este dovada calității lucrurilor. Nu doctorate, diplome, nu. Timpul. Dacă tu ți-ai petrecut timpul – cum zice chinezul – 10 000 de ore ca să faci o mișcare, de-abia atunci poți să pășești cu noi pe saltea și te băgăm în seamă într-un sparring egal. Altfel, te vedem începător, te lăsăm, dar nu zicem nimic. Concluziv, îți trebuie o anumită vârstă pentru un anumit tip de mesaj. Cred că încep să împlinesc vârsta asta. Cred... Sper...

A. M. : Pe de o parte, e bine ca mereu să ai incertitudini.

C. I. : Nu, asta cu axiomaticul e problematic. Să fi axiomatic toată viața înseamnă să fii un rigid, un neterminat de fapt. Ce a mișcat lumea asta, au fost două chestii. Oamenii nebuni și curiozitatea, deci nu oamenii normali și nu respectarea programului și a legilor. Ceilalți, au murit anonimi toți. Deci trebuie să fii un om nebun, nebun la modul propriu. Adică să faci lucruri ieșite din comun și să nu ții cont de ceilalți și să fii curios. Eu sunt în continuare un om foarte curios. Sunt curios de următorul meu client, să văd ce-mi aduce soarta în fața ochilor. În fiecare zi am examen. 

A. M. : Deci în fiecare zi, o nouă provocare.

C. I. : Da, da. 

A. M. : Vorbeam mai devreme despre modă, despre trend-uri. Ce reprezintă de fapt trend-urile?

C. I. : Trend-urile sunt vectori care sunt redactați în cataloage de tendințe, care apar de două ori pe an, în anumite birouri din Canary Wharf din Londra. Asta e moda, nimic altceva. Moda este bazată pe vanitate, acest mare adjectiv. Toți vrem să fim speciali, toți vrem să fim deosebiți, de acord. Ai voie să fii deosebit, atâta vreme cât știi regulile jocului. Dacă tu le încalci fără să cunoști măcar principiile jocului, ești un om mort din punctul meu de vedere. Moda este acest impersonal „se poartă”.

A. M. : Multe persoane ajung să fie „în trend” fără să cunoască regulile jocului...

C. I. : Moda înseamnă niște cataloage de tendințe făcute de niște firme specializate în sociologie, care adună în mai puțin de 200 de pagini sugestii cromatice vizuale despre anticiparea despre ceea ce se va purta peste doi ani. Fiecare casă de modă este obligată să cumpere aceste cataloage și fiecare designer al fiecărei case de modă este obligat să deseneze noua colecție. Asta e moda. Repet, o industrie de 14 trilioane de dolari anual. Industria frumuseții cu totul e pe locul 3 după industria de armament și cea farmaceutică. Vanitatea umană e la niște cote imense. Nu e tehnologia și cercetarea la nivelul nevoii de a fi frumos. Nu e rău, dar e făcută pe fake.

Ce mai e moda? După mintea mea, o mare păcăleală. Vitrina de exemplu, e construită invers, în psihologie inversă. Gândește-te la un grup de adolescenți în care ultimul sosit la sucul din centrul vechi, poartă tricoul de la Zara din colecția de anul trecut. Știi reacția grupului, nu? „Ce ai mă, ești sărac? Nu-ți permiți să-ți iei tricouri din colecția nouă?”. Și puștii sunt răi între ei, foarte răi. Și băieții de la Inditex – Zara, Bershka, Pull&Bear, Stradivarius, Massimo Dutti, acest domn Ortega, al doilea cel mai bogat om din lume, știe chestii, le exploatează la maxim. L-am studiat până-n ADN. Știe exact ce a făcut, de ce și cum. E o construcție genială, dar e bazat pe o slăbiciune umană, vanitatea. Odată ce o conștientizezi, nu mai cumperi haine aiurea, ci doar plăceri pentru tine.

A. M. : Cele de care ai nevoie, da. Mereu m-am întrebat cum se selectează, cum se decide culoarea anului… Că de anul ăsta se știe culoarea anului viitor…

C. I. : Din spatele cortinei. 

A. M. : Da, mi se pare o stupizenie.

C. I. : Mai mult decât stupizenie.

A. M. : Se merge pe principiul „stau și mă gândesc eu într-o seară că asta trebuie să fie culoarea anului viitor”.

C. I. : Da, exact așa se întâmplă.

A. M. : Dar dumneavoastră, chiar sunt curios... Cezar Ionașcu s-a îmbrăcat vreodată prost? Cu cămașă cu mânecă scurtă la sacou?

C. I. : Da, dar aia cu mâneca scurtă la sacou nu.

A. M. : OK, deci nici chiar așa...

C. I. : Eu mă gândesc că prima mea uniformă a fost un trening. Aproape 6 ani am fost îmbrăcat în trening, pentru că aia era meseria mea. Primul rol al hainei pe lumea asta este rolul protectiv. Ne apără de soare, de ploaie și așa mai departe. Al doilea rol al hainei este cel informal, ne arată despre cel din fața noastră cine e. Al treilea rol este cel estetic. Apropo de rolul doi al hainei, cel informal, eu am fost sportiv de performanță, deci armura mea a fost echipamentul sportiv. Eu am trăit în adidași. Nu aveam de ce să port costum, era ceva anacronic. Când am intrat în avocatură, între junii avocați, am știut să-mi cumpăr cămașă, cravată, pantaloni din stofă, mi-a fost natural. Poate nu știam toate regulile pe care le știu azi, care se bazează pe foarte mult studiu, dar intuitiv, veneam totuși dintr-o familie de profesori și tatăl meu nu ieșea pe ușă decât în costum atunci când se ducea să predea. Hainele se adaptează întotdeauna la mediul, la conjunctura în care tu exiști. 


A. M. : Care sunt piesele vestimentare la care îi îndemnați pe clienții dumneavoastră să renunțe de obicei?

C. I. : Lanțurile de la gât. Pentru mulți, cerceii din ureche. Și sar un pic și din piese vestimentare... Tunsorile fistichii. Suntem un tot, nu e vorba doar despre haine. Mulți clienți nu știu de unde au împrumutat-o, lăcuirea unghiilor, pensarea sprâncenelor într-un mod... Dar ce nu le recomand vestimentar, într-adevăr ai punctat tu mai devreme, cămașa cu mânecă scurtă, care e o cămașă uzitată de către metalurgiștii din Detroit – de aceea a fost scurtată mâneca, fiind foarte cald în secție sau altă variantă spune că a apărut în insulele din Bali sau Maldive, unde e cald și chiar ai voie acolo, pentru că primul rol al hainei este cel funcțional, trebuie să fie aerată derma. Asta cu cămașa cu mânecă scurtă e o moștenire rusească și greu scapă de ea bunicii, unchii și tații noștri, care sunt foarte reticenți la asta. Există soluții întotdeauna. Suntem bărbați, noi nu avem probleme, noi avem soluții. De exemplu, cămașa cu mânecă lungă din in, cu mânecile suflecate. Ce mai era, purtarea costumelor din plastic și cu două numere mai mari, care e o greșeală recurentă și nu neapărat din vina consumatorului, ci din vina comercianților, care nu aduc la raft decât acest gen de costume, în proporție de 98%. Termocolat, deci cu piepții lipiți și cu umerii întăriți. Mai bine tragi un sac de cadavre peste tine din polietirenă decât să umbli cu un costum cu două numere mai mari și din plastic. Faptul că nu-și scurtează mânecile, că nu-și lasă manșeta cămășii în afară, pentru proporționalitate, nu pentru altceva. Nu o să intru în reguli vestimentare, dar la fel... Pantalonul scurtat și asortat într-un fel, asortarea șosetei la pantalon și nu la pantof, purtarea curelei în mod recurent la smoking, la papion, care se cheamă conform rădăcinii acestui smoking, că ești prezumat înarmat. Cureaua a fost inventată pentru muncitori să sprijine uneltele și pentru soldați să sprijine armele. Sala de bal este o celebrare a unei victorii în starea de pace. Nu mai ești înarmat. Dacă intrai într-o sală de bal înarmat, erai imobilizat. Așa le explic oamenilor de la cursuri sau în discuțiile private ce e cu haina și înțeleg mai bine și câștigă un mare beneficiu. Arată bine și rămân banii acasă. Așa, făcând experimente ici și colo, ajungi la groapă în buzunar și ar trebui să nu știu, să-ți hrănești copiii, să-ți cumperi amintiri, să te educi de acei bani, să cumperi informație, nu haine. Alea sunt ultimul lucru. Ar trebui să cumperi hainele corecte cu prețul corect. Asta învăț pe toată lumea, în baza informației corecte. Deci încă o dată: hainele corecte, prețul corect, în baza informației corecte, asta e tot. Moda nu există, o spun eu. 

A. M. : Bun, deci înainte trebuie să treci prin filtrul propriu și să te întrebi „de ce aleg să mă îmbrac așa?”.

C. I. : La ce-mi servesc, ce câștig cu ele... Hainele sunt o armură, sunt ceva de uzitat. Nu-s ceva de etalat. În momentul în care tu ca bărbat te etalezi, îți mai trebuie un sutien și ai închis subiectul, ești o femeie. Am tot văzut în perspectiva ultimelor întâmplări din oraș. A penetrat cumva, din ilegal în vizual, ca normă, bărbatul îmbrăcat în femeie.

În concluzie, bărbații acestei țări au nevoie să își înțeleagă rolul și să îl comunice inteligent, prin stil și imagine. Continuăm pe această temă interviul cu Cezar Ionașcu, cu partea a doua - în curând. Pentru consultanță de imagine, pe Cezar Ionașcu îl găsiți pe www.ImageAcademy.ro.

Interviu publicat și pe Femeide10.ro.