Andi Miron

Snapchat, groapa de gunoi din spațiul virtual

Scriu pe blog, am o adresă de mail, un cont pe Linkedin, pe Facebook utilizez un profil personal și o pagină a blogului, intru frecvent pe Instagram. În plus, am și un cont pe Twitter și altul pe Flickr; pe ambele postez foarte rar.

Facebook și Instagram au prins foarte bine în România, în rândul mai multor segmente de vârstă, iar brand-urile nu ar mai fi atât de prezente în mentalul colectiv fără cele două rețele sociale.

Deși unele televiziuni din România au încurajat activitatea pe Twitter, doar bloggerii îl folosesc și încă alți doi - trei oameni. În schimb, din primăvara acestui an, Snapchat a pătruns puternic. Snapchat este o aplicație apărută în 2011, dar boom-ul l-a dat în România abia pe la începutul acestui an. În momentul de față, văzând cum decurg lucrurile, nu cred că Snapchat-ul va putea să urce mai mult de atât, ci doar să scadă în preferințele utilizatorilor. Spun asta pentru că (aproape) orice posesor de smartphone are un creier, două mâini, doi ochi și un anumit timp pe care îl alocă pe rețelele sociale. Snap-ul a fost acel boom care a făcut mulți curioși să-și creeze cont, să vadă ce se întâmplă acolo. Pentru că timpul este prețios, Snap-ul nu are forța de a fura îndeajuns de mult din publicul sau din timpul pe care îl petrec oamenii pe Facebook, Instagram sau chiar pe Whats's App. 

Snap-ul a venit în plus cu niște filtre diferite și cu un sistem de memorie al conținutului media. Și da, la pachet cu multe selfie-uri și poze cu ,,cafeluța de dimineață", pișcoturi și șosete flaușate. 

De ce dispar totuși pozele de pe Snapchat? Tocmai pentru a stimula utilizatorii să posteze constant. Și mai mult, și mai mult, și mai mult. Ceea ce înseamnă și mai mult conținut de proastă calitate.

Ori de câte ori văd ceea ce se postează pe Snapchat, aceeași poveste. Conținutul de pe rețele sociale precum Facebook sau Instagram este în mare parte irelevant. Ei bine, cantitate mai mare de conținul atât de slab, de irelevant decât pe Snapchat, n-am mai avut ocazia de a găsi pe alte rețele sociale. Snap-ul este plin de gagici și de puștani care descoperă cum ar fi arătat într-o viață anterioară dacă ar fi fost câini. Nu lipsesc persoanele publice. La fel, creatoare de conținut irelevat și mai prost decât pe Facebook sau alte rețele.

Dacă te interesează cum arată Kim Kardashian fără machiaj dimineața, pe toaletă, ori cum arată fulgii de ovăz din farfuria lui Beyonce sau dacă ești curios să vezi cum se pupă Justin Timberlake cu păpușa lui gonflabilă, asta spune multe despre tine. Dacă ai trecut de perioada adolescenței, iar cele menționate îți stârnesc interes, ar trebui să-ți pui niște întrebări serioase la care să-ți răspunzi sincer, asta și dacă poți. 

Din punctul meu de vedere, Snapchat reprezintă unul dintre cele mai eficiente moduri prin care într-adevăr, poți pierde timpul. Și evident, este o aplicație care face oamenii mai fericiți, ținând cont că au acces la atât de mult conținut irelevant și la filtre care-i transformă în câini, zâne și cadâne.

Snapchat-ul ca terapie. Cercetătorii britanici au constatat că utilizatorii de Snapchat dorm mai liniștiți noaptea dacă-și postează cafeluța de dimineață și dacă sunt la curent cu întreaga activitate din timpul zilei a persoanelor care-i stârnesc interes. 

Trimiteți un comentariu