Andi Miron

Obama, poate cel mai bun produs de PR din istorie

Donald Trump a fost investit ieri în funcție, devenind astfel cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. După ce Obama a părăsit Casa Albă, social media a fost împânzită de postări pro-Obama și anti-Trump.

De remarcat superficialitatea mentalului colectiv american, care nu se deosebește prea mult de cel românesc. Clipurile video, fotografiile, gif-urile distribuite în social media cu Obama, subliniau latura umană a fostului președinte, nu realizările sale concrete. Secvențele populare îl prezintă pe fostul președinte spunând glume, ținând discursuri motivaționale, comportându-se grijuliu, gentil cu soția și  cu copiii săi și amical cu cetățenii.

Obama va rămâne unul dintre cele mai bune produse de PR din istorie. 

A plecat de la Casa Albă cu o cotă de popularitate de 60 la sută, o cifră foarte mare pentru un om politic. A rămas întipărit în minte majorității ca fiind "acel politician de treabă", "tipul ăla de gașcă, mișto", relaxat, hotărât, spiritual. Tipul ăla pe care dacă l-ai bate ori de câte ori ai vrea la orice joc, tot nu s-ar supăra. Nu există dubii în această privință, că n-ar fi un excelent orator, un tip charismatic, al cărui rol a fost dublat pe măsură de către soție, formând astfel cuplul perfect.

Charisma are un rol foarte important, pentru că reușește să distragă atenția maselor de la problemele sociale, politice, de la atribuțiile și responsabilitățile pentru care de fapt a fost investit individul. Puțini analizează abilitatea politică a lui Obama. De regulă, cei care nu se lasă vrăjiți de un discurs bine articulat, sunt cei care fac parte din publicul matur, informat. Cei mai mulți însă, judecă superficial.

Cu toată popularitatea lui Obama, susținerea de către presă și artiști, Hillary și-a luat KO. Americanii au ales un lider coleric, dar cu bune abilități manageriale și nou în politică, în detrimentul unui discipol șters al lui Obama, însă cu multe rădăcini în sistem. În cele din urmă, toată campania agresivă s-a întors împotriva lui Hillary.

Pe bune, dacă ești lucid, tu ai vota ce-ți spune Lil Wayne?

Foto: Buzzfeed.com

1 comentarii:

dă-mi voie să te contrazic :D cel mai bun produs de PR din istore este Iisus Hristos

Reply

Trimiteți un comentariu