Andi Miron

„Sunt o feministă, recunosc”. Interviu cu Doina Pană, ministrul Apelor și Pădurilor

Astăzi vom vorbi cu și despre un lider feminin, Doina Pană, ministrul Apelor și Pădurilor. Un lider cu un portofoliu profesional ce cuprinde activitate de profesor în învățământul pre-universitar, activitate de parlamentar, lider de organizație locală, ministru delegat pentru Dialog Social, ministru delegat pentru Ape și Păduri și în prezent, ministru pentru Ape și Păduri.
O cunoaștem ca profesionist pe Doina Pană, cu 30 de ani în învățământ și 20 de ani de activitate pe scena politică, dar haideți să cunoaștem mai bine și omul din spatele activității ministeriale. Am discutat cu doamna Pană despre liderii de azi și de mâine, despre educație și politică.



Andi Miron - Din punctul dumneavoastră de vedere, care sunt cele mai importante calități ale unui lider feminin autentic, de succes în societatea românească?
Doina Pană - Grea întrebare, de fapt cred că trebuie să vorbim despre calitățile tuturor liderilor autentici, indiferent dacă sunt femei sau bărbați. Poate la femei ar trebui să fie în plus o capacitate de muncă mult mai mare pentru că, chiar dacă nu se recunoaște, o femeie cam trebuie să muncească mult mai mult decât un bărbat, ca să aibă șanse egale. 

AM - Și să aibă o toleranță mai mare la stres bănuiesc...
DP – Bine, asta de ambele părți e valabilă, pentru că într-adevăr, mai ales dacă vorbim de partea de administrație și dacă mai vorbim despre administrația centrală, factorul de stres este uriaș.

AM – Dar dumneavoastră, cum vă caracterizați în câteva cuvinte?
DP – Eu nu vreau să mă autoplasez în poziția de lider, chiar dacă prin natura funcției pe care o dețin, ar trebui să mă gândesc că sunt acolo, dar din punctul meu de vedere, pentru mine nu a fost niciodată un scop o anumită funcție. Poate pare neverosimil, dar asta a venit de la sine. Pot să mă consider într-un fel norocoasă, poate și pentru faptul că munca mea până la o anumită vârstă, deci până la peste 40 de ani a însemnat altceva decât administrație, altceva decât politică, unde m-am afirmat trecând cam prin toate funcțiile de conducere din zona respectivă. În momentul în care am intrat în partea de politică, în partea de administrație centrală, aveam deja nu neapărat o anvergură, dar aveam în spatele meu niște realizări de necontestat și atunci nu am întâmpinat greutăți de genul să pună cineva întrebarea „a cui e?” „cine o sprijină?”, „cine o susține?” „cine o propulsează?”. Sub acest aspect mă consider un caz fericit.

AM – Dar vorbind despre trei atuuri ale dumneavoastră, ce ne puteți spune?
DP – Eu v-aș spune mai degrabă ce defecte am decât calități... Nu știu, pot să vorbesc lejer despre calitățile oricui, dar nu despre ale mele. Ce să vă spun, poate unul dintre cele mai mari defecte, dar care s-ar putea să fie o calitate și eu până într-un final chiar o consider o calitate... Nu pot să mă fac că nu văd atunci când ceva scârțâie, chiar dacă acel ceva nu ține de domeniul meu. Vreau să vă spun că pe tema asta am avut chiar de suferit de-alungul anilor și am avut momente în care chiar mă revoltau anumite situații și-mi spuneam în sinea mea, fiind într-un context public că „nu e treaba ta” și în secunda doi eram în picioare și-mi spuneam punctul de vedere. N-am reușit să mă autoeduc să mă schimb în acest sens, dar am avut o adevărată revelație în momentul în care am citit o maximă care spunea că „adevărații orbi sunt cei care se fac că nu văd” și atunci mi-am dat seama că acest defect al meu este de fapt o calitate. 

AM – Sunteți o fire perfecționistă?
DP – Da, mă lupt în permanență cu mine și consider că cea mai mare victorie a ta e cea asupra ta.

AM – Care a fost contextul și motivația care v-au împins să intrați în politică?
DP – Eram deja sătulă să stau pe margine și să comentez că nu se întâmplă nimic din ceea ce eu mi-aș fi dorit. Mi-am dat seama că răul se dezvoltă atunci când binele stă deoparte și acesta este un citat, dar care consider că reflectă foarte bine realitatea. În același timp am conștientizat că e mult mai greu dinăuntru decât din afară. E mai simplu să stai pe margine și să comentezi, dar e mult mai greu din interior să încerci să schimbi. Și atunci, coroborate acestea, au creat declicul încât să mă hotărăsc să fac pasul.



AM – Care a fost cea mai mare provocare pe care ați întâmpinat-o în cadrul activității dumneavoastră politico-administrative până acum?
DP – Partea de început a fost cu provocări mai puternice. Intrasem într-un sistem, iar în momentul în care am început să-l cunosc în de-aproape, îl dezaprobam. Am avut foarte multe situații în care mă gândeam că ce caut eu aici, că plec, dar peste 5 minute mă întrebam de ce să plec, fiind de bună intenție. Înainte, să plece cei care nu sunt de bună intenție. Atunci am avut provocări de genul să generez o curățenie în interior, în sistemul în care intrasem. Faptul că am reușit, mi-a dat un elan că se poate. Restul provocărilor au venit așa, din aproape în aproape. O altă mare provocare a fost Parlamentul. Mi-am dorit să intru în Parlament pentru că eram după 30 de ani de muncă de dascăl, în învățământul pre-universitar, vârsta la care nu formezi doar profesional, ci – fără cuvinte mari, formezi caractere... Am conștientizat că de fapt noi, ca societate, avem probleme foarte mari cu ce oferim tinerilor. Mai exact, chiar dacă toate ministerele începeau cu Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, Ministerul Educației și nu știu ce, educația nu prea exista, deci exista practic partea de informație, de instrucție, dar nu de educație. Educația era la „și altele”, coroborând cu faptul că relația școlii cu familia era și este deficitară. Foarte puține erau și sunt cazurile fericite în care și părinții pun umărul și nu-și trimit pur și simplu copiii la școală, pentru ca școala să se ocupe de educația copiilor. Atunci mi-am dat seama că trebuie făcut ceva de anvergură, ceva care să vină în sprijinul întregii societăți, dar mai ales în sprijinul tinerilor. Chiar am avut niște discuții cu consiliile elevilor la ora respectivă, cu consiliile părinților care au subscris și am venit cu elan foarte mare să mă ocup de asta în Parlament. Că după trei zile după ce am intrat în Parlament m-am trezit că am intrat în Guvern, că de fapt trebuie să mă ocup de cu totul altceva, că inițial m-am ocupat de dialog social, apoi de ape și păduri, apoi am revenit în Parlament și apoi iar am revenit la ape și păduri, nu am avut niciodată timpul necesar să demarez acest proiect... Dar asta a fost provocarea pentru care eu am venit în Parlament.

AM – Cât de mult vă lipsește activitatea didactică?
DP – Foarte mult îmi lipsește, chiar am constatat cu tristețe că anul acesta e primul an în care, făcând o scurtă vizită în fosta mea școală unde am lucrat 30 de ani, n-am văzut nicio față de elev cunoscută. Ultimii cărora le-am predat au terminat anul trecut. Învățământul este cea mai nobilă meserie din punctul meu de vedere și în același timp și cea mai frumoasă. În momentul în care ai dragoste de oameni și de copii în special, te încarcă pozitiv, de îmbogățește relația cu elevii. Asta îmi lipsește foarte mult.

AM – Mai țineți legătura cu foștii elevi?
DP – Da, din fericire există Facebook, există atâtea mijloace. Există tradiționalele întâlniri de 10, 20 chiar și 30 de ani și pot să spun că ne revedem cu mare drag. Întotdeauna au mare grijă să mă anunțe foarte din timp, ca să-mi programez pentru vinerea respectivă. Cu foarte mare drag mă duc spre ei. Știți, poate sună ciudat, dar adevărata categorie de oameni pe care întotdeauna mi-am dorit să nu o dezamăgesc, pe lângă familie, prieteni sunt foștii mei elevi. Au fost ca o cheie de control în permanență a mea în tot ceea ce fac.

AM – Cum vedeți viitorii lideri ai României de mâine?
DP – Eu îndrăznesc să sper că va exista o altă generație de lideri, fără să aduc un reproș general...



AM – Bine, una este să sperați, alta este să și credeți...
DP – Și cred, pentru că sunt prin firea mea optimistă, chiar dacă vă mărturisesc că am niște dezamăgiri de la generația tânără. Vă dau un exemplu... Parlamentul. În momentul de față, 85% din Parlament este nou și din cei 85% noi veniți, un procent covârșitor sunt tineri și cu toate astea am observat că tot restul de 15% din fostul Parlament sunt cei care muncesc mai mult în comisii, care sunt mai implicați în activitatea Parlamentului. Acesta este un semnal care e îngrijorător. Adică în loc să vină cu elanul la care ne așteptam, a fost exact invers. Sper să nu însemne asta ca o regulă, ci să fie o excepție și lucrurile să fie altfel. Există două categorii de tineri din punctul meu de vedere la ora actuală. Deci tineri foarte bine pregătiți, canalizați pe o anumită direcție și care-și urmează drumul, indiferent de cât de anevoios este, pentru care am toată stima și o categorie de tineri care nu-și pun problema „oare nu e pălăria prea mare pentru capul meu?”. Adică în momentul în care-i întrebi „ce știi să faci?”, „orice” e răspunsul. Ori nu există așa ceva. Nu au răbdare să ardă etape, să se perfecționeze și să ajungă printr-un firesc într-o anumită poziție.

AM – Deci într-o anumită măsură sunt și superficiali...
DP – Da, din păcate da...

AM – Cum ați caracteriza mai exact în 3-4 cuvinte generația Y?
DP – Sunt un număr de tineri care pot să spun că sunt excepționali din această generație, care din păcate, în număr mare au luat drumul străinătății și nu neapărat pentru un nivel de trai mai bun, pentru că mulți câștigau foarte bine și aici. Au plecat pentru că își doreau un alt gen de societate în care să trăiască. Din nefericire, societatea românească, mai ales în ultimii ani, a atras o notă de agresivitate uriașă, cam la toate nivelele, s-a generat ca un val de ură și de dezbinare între categorii sociale. De exemplu, cei din privat contra celor de la stat, medicii împotriva profesorilor sau invers, ceea ce nu doar că nu e benefic, este distructiv pentru societate. Climatul este tensionat și acești de tineri nu se vor întoarce până când climatul nu o să se schimbe. Există și categoria de tineri care au plecat pentru un trai mai bun, material și aceștia se vor întoarce. Au început deja niște măsuri, cu start up-urile și cu alte măsuri care-i încurajează să vină înapoi. Din păcate, trebuie să recunosc că există și o categorie de tineri care n-au plecat, care n-au ca și călăuză niște valori, ceea ce spuneam mai devreme... 

AM – Bine, sunt și tineri valoroși care au rămas în țară...
DP – Da, evident. Îi stimez în mod deosebit. Cei mai mulți sunt animați de un patriotism autentic, adică să încerce aici în țară ceva și asta este categoria de tineri de care noi, ca țară avem nevoie. Cum să vă spun, am dezamăgire dar în același timp sunt optimistă. Sunt convinsă că la un moment dat se va produce un declic și tot ce înseamnă atitudine nefastă în societate va începe să se așeze. Deja și televiziunile nu mai au un rating atât de mare pentru scandaluri cum aveau la un moment dat, deci a început și publicul să ajungă la o saturație, să vrea altceva și sunt convinsă că se va ajunge și la un climat de gen... Uitați, să vă dau un exemplu. Am fost de curând în Portugalia, la o întâlnire legată de schimbările climatice și la ce facem pentru sănătatea umană, plecând de la sănătatea oceanelor. Știți ce am admirat foarte mult la portughezi? Sunt mânați de un patriotism autentic și foarte puternic. În momentul în care au înțeles că trebuie să strângă cureaua ca să se ridice, pentru că au și ei problemele lor - probleme nu are doar România, probleme sunt în toate țările la ora actuală, o fac, strâng din dinți pentru că știu că e spre binele lor. Nu ies doar de dragul de a face opoziție distructivă și aici mă refer și la mediul politic. Adică în momentul în care ai instalat un guvern, îl lași să lucreze, chiar dacă tu ești de altă părere. Eventual, vii cu niște argumente. Nu că orice face respectivul guvern „nu-i bine, nu-i bine”, ceea ce se practică la noi...

AM – Orice, când ești în opoziție trebuie să critici. Că e bine, că e rău ce fac cei de la putere, tu trebuie să critici. Pe sistemul ăsta se merge. 
DP – Este greșit, critici în momentul în care ai o soluție în loc. Până atunci nu ai ce să critici. Și asta am admirat foarte mult la portughezi. Patriotismul portughezilor îi ajută să vadă ceea ce e de făcut pentru ei ca țară, chiar dacă este în detrimentul partidului din care fac parte sau din opoziție, deci să-și unească forțele într-un efort național cu guvernarea și opoziția împreună, încât poporul să fie cel care să câștige. La noi asta nu s-a văzut în ultimii 20 de ani sigur.

AM – Care sunt principalele principii după care vă ghidați dumneavoastră în viață?
DP – Sunt mai multe și câteodată respect aceste principii chiar dacă simt că ajung la un impas. Nu mă feresc să vă spun că am senzația când cred că e o luptă surdă și că nu ar trebui să o continui, automat mai întâlnesc ceva care devine un principiu și care mă ajută în continuare. Ca principii de bază am avut întotdeauna onestitatea, profesionalismul, munca în echipă, și pe lângă acestea, dorința de a încerca mereu să-i ridic pe cei din jur, să-i formez ca viitori lideri...

AM – Nu fugiți de responsabilități bănuiesc...
DP – Nu, niciodată. Dar sunt situații când dezarmez și am să vă dau un exemplu când automat îți redefinești un nou principiu. Bine, nu ține de toate categoriile, dar trebuie să fi profund creștin ca să se potrivească exemplul. Un citat din Maica Theresa, spune așa: „oricât ai face pentru oameni, ei vor considera că nu ai făcut destul, dar tu fă în continuare, pentru că nu e între tine și ei, e între tine și Dumnezeu”. Dacă ești creștin, acest citat te ajută oricât ți-ar fi de greu și eu mi-l amintesc foarte des, adică trăiesc faze în care am nevoie să mi-l amintesc ca să pot merge mai departe. Pe scurt... La ora actuală eu am reluat bătălia cu tot ce înseamnă hoția din păduri. De fapt, s-au schimbat dușmanii, adică pe lângă cei vechi, care însemnau hoții din păduri și care sunt foarte disperați, pentru că tot mai puțini pot să fure, s-au adunat și alte categorii. Culmea, alte categorii însemnând și câteva ONG-uri, care m-au stupefiat. Nu mi-am imaginat că un ONG nu face politica domeniului pe care-l reprezintă, ci poate să facă politica unui finanțator. Mi-am făcut dușmani și în firmele românești. E o luptă surdă, grea și cu un adversar care se multiplică în permanență. 

AM – Nu aveți timp să vă plictisiți, tot e bine...
DP – A, nu, asta în niciun caz.

AM – În calitate de ministru, aveți un program foarte încărcat. Cât timp vă mai rămâne pentru dumneavoastră, să vizionați un film sau să citiți o carte?
DP – Asta din nefericire deloc. Mai ales cu cititul de carte e o problemă. Abia reușesc să citesc tot ce o obligatoriu de citit. Ca ministru nu este exagerat spus, ești negru pe plantație. Adică nu mai poți să ai viață personală, trebuie ori să nu ai familie, ori să ai o familie care să fie foarte înțelegătoare și care să te ajute pentru că obligații normale de familie nu mai poți să ai.

AM – Și cum reziști 4 ani ca ministru?
DP – Da, e un timp foarte lung pentru un mandat de ministru. Pe undeva, schimbările de miniștri, așa după un an, doi, mie mi se par absolut firești, pentru că pur și simplu, după un număr de ani nu mai poți să dai performanță, în sensul că ți se descarcă bateriile.



AM – Bine, nici ca în guvernul tehnocrat, să schimbi un ministru pe lună presupun că nu este indicat.
DP – A, nu. Aia a fost o glumă de guvern și-mi asum ce spun. Vreau să vă spun că și eu pe domeniul meu încă tot repar tot ceea ce au stricat ei. Deci într-un an se poate strica enorm. Un an înseamnă foarte mult. Nu numai că oprești țara în loc, dar poți să o dai înapoi și asta s-a întâmplat. Vă dau un exemplu cu dezvoltarea informatică pe sistemul meu, Radarul Pădurilor... Deci nu numai că nu au reușit să-l dezvolte, ba chiar prin ceea ce au făcut l-au blocat. La momentul actual suntem la caietul de sarcini, asta din cauza aspectelor de caz penal pe care le-a lăsat vechiul guvern în urmă.

AM – Cum este să conduceți o structură cu atât de mulți bărbați în subordine?
DP – Să știți că problema asta nu mi-am pus-o niciodată, poate că și prin specificul meseriei mele. Eu sunt inginer electrotehnist, am lucrat 2 ani în producție, unde marea majoritate a colegilor erau bărbați și 30 de ani într-o școală în care se afla un colegiu tehnic, unde la fel, erau mulți profesori bărbați. De asemenea, elevii erau majoritari băieți. Apoi am intrat în politică, unde ulterior, majoritari erau bărbați. La ora actuală vă spun cinstit... Eu realizez un interlocutor, nu sexul persoanei cu care lucrez, deci nu, asta nu a fost o problemă niciodată. De obicei prefer să colaborez cu femeile, pentru că nu au orgoliile pe care le au bărbații. Eu sunt o feministă, recunosc. Asta nu înseamnă că din start, bărbații sunt inferiori femeilor. Nu, nu la asta mă refer. Sunt zone în care așa suntem croiți. Bărbații sunt mai buni decât femeile, deci sunt și asemenea zone, dar în general, ce s-a convenit cu o femeie, ești sigur că se întâmplă. Invers, pot fi și surprize. 

AM – Deci bărbații sunt mai orgolioși decât femeile...
DP – Da, da. Sunt. E natura lor.

AM – Și acum, de la bărbați și femei, să trecem la minister. Ministerul Apelor și Pădurilor s-a înființat în ianuarie 2017. Unii îl confundă și acum cu Ministerul Mediului, mulți dintre ei fiind chiar jurnaliști. Cât de oportună considerați înființarea acestui minister?
DP – Foarte oportună. De exemplu, apele și pădurile erau un minister de sine stătător, imediat după revoluție. Apoi, s-au tot plimbat la Ministerul Agriculturii, apoi la Ministerul Mediului, unde am fost ministru delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură - deci tot în Ministerul Mediului. Acum este minister de sine stătător... De ce? Ministerul Apelor și Pădurilor, dacă ar fi la Ministerul Mediului sau la Agricultură ar fi la „și altele”, ori pădurile sunt de interes național, apele sunt de interes strategic. Deci sunt domenii pe care nu le poți trece la „și altele”. Ele necesită o preocupare mult mai mare și atunci pentru performanță e bine că sunt de sine stătătoare. Ori vreau să vă spun că tot pomeneam mai devreme că am fost în Portugalia la o reuniune pe ape... În Portugalia există ministrul Oceanelor. De ce? Vorbim despre o peninsulă, învecinată cu un ocean. Deci trebuie să avem în vedere specificul țării respective. La noi pădurile nu degeaba au fost introduse în CSAT, nu degeaba s-a hotărât că sunt de interes național, apele sunt de interes strategic și atunci e firesc ca Ministerul Apelor și Pădurilor să fie un minister de sine stătător.

AM – Să ne întoarcem femei... Ce înseamnă pentru dumneavoastră o Femeie de 10?
DP – O Femeie de 10 înseamnă o femeie care face performanță în domeniul în care lucrează, care este o foarte bună mamă, soție, o atentă colegă și toate acestea dacă le coroborează, vă mărturisesc că e foarte greu. 

AM – Și dacă nu are copii sau e necăsătorită?
DP – Da, poate fi o Femeie de 10, dar atunci va excela doar pe domeniul profesional. O Femeie de 10 poate fi și o femeie care nu are profesie, care are o familie și în care implicarea ei este foarte mare. De exemplu, o femeie care are foarte mulți copii e la fel de loc de cinste de pus precum un mare manager într-o mare firmă. Chiar dacă munca este tăcută și necunoscută, este o muncă de mare valoare. Chiar cred în asta.

Interviul l-am publicat și pe Femeide10.ro.

Trimiteți un comentariu