Andi Miron

3 poziții puternice ale premierului Mihai Tudose

Oamenii, cu sprijinul mass-media au avut grijă să-i catalogheze pe foștii premieri. În istoria recentă, România a avut de la „premierul-marionetă" și „premierul-securist", până la „premierul-fantomă".

Mihai Tudose este premierul caracterizat de atributele: tăios, ironic, demn și uman. Nu știu în ce măsură artibutele enumerate îl reflectă adevăratul Tudose, însă până acum, cele menționate cred că reușesc cel mai bine să contureze imaginea publică a premierului. Acestea reies în primul rând din ceea ce comunică, prin mesajele pe care le transmite în cadrul conferințelor de presă, în cadrul ședințelor de guvern, în diverse apariții în emisiuni TV. E meritul său și al consilierilor - foarte bun PR-ul lui Mihai Tudose și în social media.

Tudose a avut mai multe luări de poziție importante de când a preluat mandatul și este unul dintre puținii oameni politici care dă impresia că este competent, că știe ce vorbește, care spune că vrea să facă anumite lucruri și încearcă - ori cel puțin așa pare. Printre alții, îi menționez și pe Liviu Pleșoianu, Doina Pană, și Călin Popescu Tăriceanu. Nu o să spun vreodată că există vreounul de pus la rană, din moment ce nu am împărțit aceeași bancă la școală, însă pot spune despre unii că mi-au lăsat o impresie mai bună decât alții. Sunt foarte puțini, iar în Parlament și în Guvern există multe glume de oameni pe care nu am să-i numesc. Sau cel puțin, nu acum.


Judecând din perspectvă comunicațională, Tudose nu are cea mai bună dicție, însă transmite niște mesaje puternice. Dacă realizările administrative se vor ridica la nivelul declarațiilor, rămâne să vedem în continuare. Până atunci, am pus de o parte 3 mesaje din 10 ianuarie ale premierului, pe 3 teme diferite și pe care personal, le consider destul de relevante.

Mihai Tudose, despre autonomia ținutului secuiesc/ 10 ianuarie/ Realitatea 

„În calitate de român și de prim-ministru, refuz orice dialog legat de autonomia unei părți a României. Este o încălcare a Constituției acestei țări, care garantează, încă de la primul alineat, unitatea și indivizibilitatea statului român. Discuțiile despre autonomia ținutului Secuiesc sunt în afara legii și nu merită luate în seamă, reprezintând doar o încercare de destabilizare a unității României în anul Centenarului (...) Am transmis că dacă steagul secuiesc va flutura pe instituţiile de acolo, toţi vor flutura lângă steag. Nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui.”

Mihai Tudose, despre pedepse pentru pedofili/ 10 ianuarie/ Antena 3


„O să fiu mai non-european și probabil o să mă coste. Eu cred că și pedeapsa cu moartea pentru anumite infracțiuni e puțin, pentru cine nenorocește un copil, pentru cine ia o viață. Măcar să stabilim ca pentru lucruri de genul acesta închisoarea cu viața e lucrul cel mai dulce (...) Sunt oameni călcați în picioare și omorâți pentru 10 lei din pensie. Hai să fim umani cu cei care sunt oameni.”

Mihai Tudose, despre restructurarea guvernului/ 10 ianuarie/ Antena 3


„Un Guvern cu 28 de ministere e cam mult. Eu mi-aș dori să înceapă cu 1. Că-s 11, că-s 19, să înceapă cu 1. S-au creat de-a lungul timpului o mulțime de pui. Le-aș dori comasate la loc. Eliminăm birocrația. Să limităm cheltuielile, să eficientizăm actul administrației publice (...) Eu vreau un guvern mai suplu. Să nu mai alerge cetățeanul (...) Eu nu fac parte din nicio tabără, din niciun trib, sunt membru PSD. Eu m-am angajat la debirocratizare. Dacă deranjează şi unii nu sunt de acord şi speculează că sunt tabere, ce să fac? Să spun că nu e bine ce gândesc. Stau în funcţie atât timp cât simt că fac bine. Dacă nu mai simt, mă duc acasă."

Trimiteți un comentariu